Nov
7
2011

Yves Montand: 20 de ani deja…

În 9 noiembrie se împlinesc două decenii de la moartea artistului. În Franţa, omagiile, celebrările, rememorările au început deja din weekend.

Francezii nu-şi uită oamenii care le-au marcat existenţa. Le sărbătoresc trecerea în eternitate cu fast, zgomot şi efluvii de bucurie. “C’est l’anniversaire de la mort d’ Yves Montand”, iată ce auzi şi ce citeşti pe toate canalele media…

Astfel, artistul efervescent şi carismatic, iubit de toţi, reînvie pentru câteva zile. Suflul său se simte în aerul de noiembrie, vocea metalică binecunoscută vibrează pe undele radio, personajele sale, întunecate, lugubre sau sclipitoare de umor, se iţesc pe toate ecranele…
Se vorbeşte atât de des şi cu atâta plăcere despre cântecele sale, despre cataclismele amoroase şi politice pe care le-a provocat, încât ai impresia că-i zăreşti pe la colţuri silueta dezinvoltă, învaluită în fumul de ţigară… Până la urmă, pentru astfel de destine, moartea e doar un detaliu insignifiant.

Înca de aseară, canalele de televiziune au redifuzat o parte din filmele şi concertele sale. Acelaşi program pentru zilele care urmează.

O carte de suveniruri, semnată Carole Amiel şi Valentin Livi (ultima parteneră de viaţă a lui Montand şi fiul său) a fost publicată la Michel Lafon.

Un film semnat Christophe Ruggia e în preparative pe platourile de turnaj cinematografic.

Un documentar de Patrick Rotman a fost realizat de France2 şi va fi difuzat în seara aniversară. Aşteptăm cu nerăbdare filmul vieţii unui artist al secolului XX, de la copilăria chinuită în uzinele Marsiliei, la celebritatea trăită modest şi cu chibzuinţă, de la femeile vieţii sale (Piaf/Signoret/Monroe) la angajamentele sale politice- era un comunist cu iluziile spulberate…

Ca suvenir am ales un fragment din filmul în care l-am vazut prima oară, copil fiind: “La folie des grandeurs“, de Gérard Oury. Aşa mi-l închipui eu pe Montand cel real: analog personajului din film (Blaise, valetul lui don Salluste – Louis de Funès). Charmeur, naiv, energic, generos, farsor, sincer, exuberant…

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=v5IeoQrrZxA&feature=youtu.be[/youtube]

6 comentarii + Adaugă comentariu

  • ehei, nu ştiu vreun mort pe care românii să-l comemoreze precum francezii pe Yves al lor.

    Poate doar Michael Jackson. Şi Ceauşescu, în fiecare an. La început cu ura adolescentului care-a scăpat de ai lui, mai spre zilele noastre, cu nostalgie.

    O să strecor torenţii în căutarea lui Y.M.

    • Si unde mai pui ca abia terminara aniversarea lui Brassens (s-au gasit sa moara in serie -Brassens 30 ani :)

      Eh, Ionutule, o sa incepem si noi sa facem la fel… Nu se poate sa-i lasam in uitare pe artistii nostri care au plecat.

  • O sa incepem, Karla, asa cum le incepem pe toate, in contratimp. Dar … stiu si eu vorba aia care compara “mai tarziu” cu “niciodata”. Si o prefer la o adica.

    De celebrat valorile, cred ca o facem si noi in felul nostru. Felul nostru, adica scriitorii la cate un muzeu, actorii la cate un teatru, samd. Si Eventual in cate vreun ziar sau program TV de nisa. Intre timp, mass-media aripa influenta se lupta sa omoare si ultimele zvacniri de intelectualitate ale romanilor, ramasi sa traiasca zilnic vietile altora, Monici si alte Elodii.

    Ionut, aia cu Michael Jackson a fost de colectie! :)))))

    • Ei da, Cristina, dar nu-i acelasi lucru sarbatoritul in modul asta: intr-un teatru, intre actori etc…
      Ci publicul larg trebuie sa-l sarbatoreasca, ma rog, sa i se ofere ocazia.
      Insa asa cum spui tu, ce sa faci cu mass-media romaneasca, aia influenta, asa cum arata azi?

      Ca veni vorba, exista o piesa a lui Léo Ferré pe versuri de Louis Aragon care-mi aminteste de România. Are sonoritatile de la noi, acordeonul, tambalul, ritmul… se cheama “L’étrangère”, in plus :)
      Yves Montand o canta magistral (Léo Ferré la fel): http://www.youtube.com/watch?v=LH5qSdkpEOE

  • Aduce, da, dar parca are ceva esential frantuzesc ;)

    • Ei da… mesajul, textul e in cea mai buna traditie franceza… se simte… :)

Lasă un comentariu