7
2012
Eşti sigur că vrei să emigrezi?
Un articol de 
Am scris acest articol pe un forum al românilor din Cipru, la ceva mai mult de un an după reîntoarcerea în România. Pentru mine scrisul are şi valoare terapeutică, ajutîndu-mă să nu uit şi în acelaşi timp să mă descarc. Dacă aş părăsi din nou România încă nu pot să răspund cu o convingere de 100%. Iubesc mizeria asta de ţară ca pe o ibovnică, şi numai aici m-aş putea simţi, cred, întreg.
am lucrat în Cipru în 2010, perioada mai – noiembrie, la un hotel din Larnaca, zona Makenzie. Apropo de numele acestei zone, mereu m-a amuzat faptul că niciodată, dar absolut niciodată, nu am găsit consistenţă în denumirea acestei zone. Este precum cazul şaorma, cuvînt care se scrie în 20 de catralioane de feluri. Eu am fost barman – recepţioner – night shift reception – picolo – ospătar – tehnician – uneori pool boy. Una peste alta, am muncit de mi-au sărit capacele. Cipru mi-a dat cîteva palme bune de realitate şi m-a făcut să mă întreb serios cine sunt eu şi ce caut în viaţa mea. De muncă nu m-am temut niciodată, am făcut-o cu drag şi cu perfecţionism, întrucît sufăr de această tară de caracter. Nu vreau să vă spun cum străluceau paharele în barul meu şi cum erau aranjate invoice-urile în recepţie pe tura mea. Şi cînd te gîndeşti că plecasem din România pentru postul de IT manager în acest lanţ hotelier… anyways, tot răul a fost spre bine.
Aşa am aflat lucruri pe care nu le poţi afla decît atunci cînd te scalzi în mizerie şi eşti doar un ”fuckin romanian” venit în ţara altora, să le bei berea, să le iei joburile, să le spargi locuinţele, să cerşeşti şi cam tot ce mintea rasistă şi xenofobă a cipriotului average poate inventa.
Şi dacă lupta asta zilnică împotriva ideilor preconcepute în care se scaldă ciprioţii nu era de ajuns, trebuia să mă mai feresc şi de răutatea românilor din staff. Asta m-a durut cel mai tare dacă mă gîndesc bine, căci peste reticenţa ciprioţilor puteam trece, clasificînd-o drept naturală şi îndreptăţită. În fond n-au venit ei în ţara mea, eu am fost cel care a cerut pîine şi apă în ţara lor. Dar românii… chiar ei. Era un dobitoc din Dorohoi, lucrează în aeroport la security, şi nu ştiu exact cum îl îmbrobodise pe patronul nostru, dar ideea era că în schimbul cîtorva comisioane pe care i le făcea se bucura de mare trecere în faţa acestuia. Ulterior aveam să aflu cu ce se ocupa de fapt fratele meu din Dorohoi în timpul său liber. Concepea rapoarte false despre tot staff-ul din hotel, minţind cu neruşinare despre activitatea noastră. Cum am aflat? Era atît de imbecil încît nu ştia să dea logout din propria căsuţă de email. Se ocupa vezi doamne şi de IT la noi în hotel. L-am iertat pentru măgăriile făcute, mi-am văzut de viaţă în continuare şi sper să-l ierte şi Dumnezeu. La fel ca pe restul românilor falşi de acolo, al căror dicton de viaţă era ”decît să plîngă mama mea, mai bine să plîngă mama ta”.
Da, suntem ai dracului de uniţi ca naţie. De aceea cred că m-am înţeles mai bine cu letonii, estonienii, bulgarii şi ciprioţii cu care am interacţionat cît timp am trăit pe insulă.
Din aceeaşi categorie
- Prima mea dată
- Earwormu’ de Crăciun
- De cînd sunt adult, parcă nici Crăciunul nu mai este ce obişnuia să fie
- Cum am fost icimist
- Amintiri de Ziua Copilului
Au zis pe Facebook
4 comentarii + Adaugă comentariu
Lasă un comentariu
Zonă abonaţi
DealulMelcilor.com nu-ţi plăteşte facturile la net, nu-ţi scoate căţelul la plimbare şi nu te face mai deştept. Nici google nu poate face asta. Totuşi, citindu-ne, timpul petrecut aiurea online, ar putea deveni mai valoros.Să (ne) mai şi rîdem.
Melci pe feisbuc
Autori şi colaboratori
- Cristina (27)
- Daniel Mihu (109)
- Horea (12)
- John Seillman (159)
- Karla (13)
- Miruna M. (9)
- Nick (17)
- Răzvan Dobrică (18)
- Stefan Oancea (14)
Ionut, cred ca experientele emigrantilor romani sunt de la – la + infinit de variata. Am auzit de oameni care s-au intors acasa, ca tine, pentru ca nu li s-a potrivit tara unde s-au dus in ciuda mai marii stabilitati sociale, economice si politice pe care le-o oferea. La capatul celalalt, stiu oameni perfect multumiti de ce au gasit unde au ajuns, spunand ca e incomparabil mai mult, mai cinstit si mai bine decat daca si-ar fi irosit energia sa traiasca mai departe in Romania. Ultimii spun ca nu concep ca s-ar mai putea intoarce.
Din ultima categorie stiu doua familii care au stat despartite intre 12 si 15 ani ca sotul si tatal sa dobandeasca un statut legal in State (te doare mintea cand afli cum …). Care State, in ambele cazuri citate, i-au asteptat cu job-uri de 3 dolari, fara asigurari medicale platite si prost remunerate. Nimic din tot disconfortul de a trai cei mai frumosi ani de viata aiurea-n tramvai si ieftin comparat cu media din jur nu i-au facut sa renunte la fixatia pentru un pasaport albastru. In tot timpul asta, copiii au crescut fara sa-si stie tatal, de iti dai seama cu ce necunoscuti s-au reintregit familiile intr-un final. Care au apucat reintregirea in lot complet, pentru ca uneia din familii i-a murit baiatul (ajuns la 20 si) intr-un accident in Italia exact cand obtinusera toti actele sa vina aici.
Cei mai multi emigranti intalniti de mine insa, care o duc incomparabil mai bine profesional datorita conditiilor mai bune oferite aici pentru a-si practica meseria (si cunosc in situatia asta medici, ingineri IT sau specializati in ceva industrial, profesori universitari, etc.), recunosc ca e ceva esential ce le lipseste pe partea de socializare. Deci da, in ce ma priveste e ceva putred si in Indiana.
omul cît trăieşte este dator să încerce. Ceea ce vreau să spun de fapt este că mitul cîinilor cu covrigi în coadă nu se spulberă decît atunci cînd iei o felie zdravănă de realitate. Sunt oameni cărora le iese cu costuri greu de contabilizat, care stau dovadă că se poate. Personal, credeam că sunt genul de copac fără rădăcini fixe, pe care îl poţi pune oriunde fără să sufere prea tare. M-am înşelat, România e prea adînc înfiptă în conştiinţa mea pentru a mă putea rupe fără tăgadă de atracţia ei.
În concluzie, aş putea trăi temporar departe de ea, aşa cum o ştim noi, putredă şi beteagă, dar nu mi-aş putea asuma calitatea de european nicăieri în lumea asta, în afară de ea. Îmi place să cred că te înţeleg Cristina, cînd spui că ceva e putred şi pentru tine, acolo în ţara tuturor posibilităţilor.
Cainii cu covrigi in coada nu exista nicaieri, asa e. Pana la urma, in general vorbind, nici in Romania pentru romanii insisi. E loterie, pe care politicul si legile o fac mai mult sau mai putin castigatoare in masa intr-o tara sau alta d.p.d.v. social, financiar, etc. ….
Si da, pentru noi, cei nascuti si crescuti acolo, Romania este o masura anume a realitati, care ramane parte pentru totdeauna din modul nostru de evaluare a lumii. E un reper la care se raporteaza tot ce vedem oriunde altundeva. De dat cu minus, mie imi da acolo unde “civilizatia” a canalizat preferinta societatilor catre material, incurajand pe partea cealalta un formalism aproape de steril al interactiunii interumane bazate pe celelalte valori. In “inapoierea” lui, poporul nostru mai da (inca) valoare bunului simt, cinstei ca problema a constiintei si nu doar ca efect al legii, raportarii la celalalt prin prisma lui “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, fara ca asta sa fie doar un demers “politically correct”.
Ei, dar sa fim sanatosi unde suntem fiecare, pentru ca restul se aranjeaza in jurul realitatii asteia indispensabile (poate singura cu adevarat indispensabila)!
”Cainii cu covrigi in coada nu exista nicaieri, asa e. Pana la urma, in general vorbind, nici in Romania pentru romanii insisi. E loterie, pe care politicul si legile o fac mai mult sau mai putin castigatoare in masa intr-o tara sau alta d.p.d.v. social, financiar, etc. ….” exact!