Nov
17
2016

Efectul Trump

(Foto Guliver/Getty Images)

(Foto Guliver/Getty Images)

Omenirea este un veşnic copil de grădiniţă. Are o memorie şi o atenţie de scurtă durată, o raţiune foarte limitată, din când în când mai face pe ea. Dacă cineva îi spune ceva ce nu vrea să audă, îşi bagă degeţelele în urechi şi cântă un cântecel.

Nevenindu-i să creadă că americanii l-au ales preşedinte pe Donald Trump,  de câteva zile plânge cu un ochi şi râde cu celălalt.  Firi dintre cele mai sensibile, românii înclină către jale, fiind, la fel ca întotdeauna pe parcursul istoriei, mult prea ataşaţi de soarta marilor popoare.

Cei care nu sunt copleşiţi de sughiţuri se pot întreba de ce au votat americanii în acest fel. Pot încerca să identifice cauzele profunde care i-au netezit candidatului republican drumul către Casa Albă şi, eventual, aspectele „tehnice” care i-au permis acestuia să câştige. Separându-se de cei care prevestesc sfârşitul lumii, pot examina ce reprezintă şi ce nu reprezintă motiv de îngrijorare.

Acestea sunt şi obiectivele mele într-o scurtă analiză scrisă la rece, câteva zile după aflarea deznodământului acestor alegeri.

Preşedintele Trump este în primul rând rezultatul corupţiei, lăcomiei, prostiei şi îngâmfării elitelor care conduc SUA. Corupţia şi lăcomia sunt cele care au ţinut americanul de rând în mizerie şi întuneric, până când, pentru cel puţin o parte a populaţiei, s-au atins limitele suportabilităţii. Prostia acestor elite a adâncit şi mai mult falia dintre ele şi omul obişnuit. Poate cel mai grăitor exemplu în acest sens este cel al corectitudinii politice care a întrecut orice limite, devenind nu doar o formă de cenzură şi de control la nivel de exprimare, ci şi la nivel de gândire. Îngâmfarea este cea care a dus atât la desconsiderarea populaţiei, cât şi subestimarea lui Trump, permiţându-i acestuia să-şi învingă treptat competiţia până la vârful sistemului.

În al doilea rând,  Preşedintele Trump este rezultatul nivelului scăzut de educaţie şi, în mod deosebit, educaţie politică în rândul majorităţii americanilor. La fel ca şi românul obişnuit, americanul de rând a fost ţinut, mai mult sau mai puţin intenţionat, aşa cum afirmam şi mai sus, într-o stare în care să înţeleagă cât mai puţin. În timp însă, mulţi americani au  realizat că sistemul despre care li s-a spus mereu că funcţionează în beneficiul lor este mai curând opusul şi au devenit din ce în ce mai hotărâţi împotriva acestui sistem. Înzestraţi doar cu o spoială de cultură politică, nu au fost capabili însă de a face diferenţa între ceea ce îi poate salva şi ceva ce are toate şansele să îi arunce şi mai adânc în mizerie.  Drept urmare, au votat Trump.

În al treilea rând, Preşedintele Trump este rezultatul voinţei elitelor americane antisistem.  Nu, pe Donald Trump nu l-au votat doar proştii din America, aşa cum mulţi proşti din România par a fi convinşi. Mulţi oameni inteligenţi şi pregătiţi l-au votat, de exemplu, pentru că l-au considerat mai uşor de supravegheat şi de ţinut în frâu decât mult mai „iubita” de către sistem Hillary Clinton. Dacă au avut sau nu dreptate rămâne de văzut.

Deşi Donald Trump are o serie de calităţi care nu-i pot fi negate, ascensiunea şi victoria sa se datorează cel puţin în egală măsură adversarilor săi. Nici republicanii, nici democraţii (cu excepţia lui Bernie Sanders) nu au fost capabili să trimită în competiţia pentru funcţia supremă în stat candidaţi demni de Casa Albă. Campania făcută de către Hillary Clinton şi echipa ei ar putea fi introdusă în viitoarele manuale de ştiinţe politice la secţiunea: cum poţi da greş într-o cursă electorală. Un personaj bidimensional, extrem de uşor de asociat cu sistemul corupt,  pe care a stat lipit în permanenţă abţibildul „FAKE” (fals), candidata democraţilor a fost capabilă să comunice cu electoratul american doar prin intermediul unor clişee corecte politic, reproduse cu o abilitate asemănătoare unui copil de şcoală primară.

Într-o bătălie dominată de ipocrizie şi minciună, Donald Trump nu putea să iasă decât în avantaj mulţumită calităţilor sale native şi stăpânirii la cel mai înalt nivel a comunicării de tip teleshopping. Campania murdară, în care nu s-a pus nicidecum accentul pe proiecte ci pe lovituri între picioare, activitatea neîncetată de propagandă şi manipulare îndeosebi în sprijinul lui Clinton a mijloacelor de informare controlate politic, toate acestea l-au favorizat până la urmă pe Trump, întărindu-i acestuia imaginea de unul contra toţi, de om contra sistem.

În timp ce exploatarea ignoranţei, rasismului, xenofobiei, fanatismului religios, misoginismului caracteristice unei părţi mult prea mari a populaţiei americane i-a adus voturi dar s-a întors şi împotriva sa, mesajul antisistem a fost utilizat de către Trump cu maximă eficienţă: „Mişcarea noastră are ca obiectiv înlocuirea unui establishment politic eşuat şi corupt cu un nou guvern controlat de către voi, poporul american” spune candidatul republican la începutul unui discurs excepţional, cu care ar fi putut câştiga alegeri oriunde în lume.

Ce va face şi ce nu va face Preşedintele Donald Trump în următorii patru ani pot spune cu precizie doar cititorii în stele, foarte numeroşi zilele acestea din câte se poate observa.

Oricine a urmărit cu atenţie întreaga campanie începând cu alegerile primare republicane a putut constata că Trump nu este nicidecum un prost, ci, dimpotrivă, un individ deosebit de inteligent şi abil politic. De asemenea, omul de afaceri devenit politician a demonstrat pe tot parcursul campaniei că are o mentalitate de învingător. Această atitudine îl va ajuta foarte mult atât în impunerea proiectelor interne, cât şi în politica externă. Cu certitudine, nu va fi pentru nimeni un adversar facil.

Trump, astăzi în vârstă de 70 de ani, a fost toată viaţa sa un businessman. Cel mai probabil, va gândi politica externă a ţării sale tot ca un om de afaceri. Dincolo de afirmaţiile sale bombastice, experienţa acumulată pe parcursul vieţii îl va determina să urmărească interese globale ale SUA cu aceeaşi tenacitate cu care şi-a construit propria imagine şi imperiul financiar. Aceeaşi experienţă îl va face deschis la negociere, dar şi dispus să sacrifice pioni pentru câştiguri mai mari. Şi dacă am adus vorba despre pioni, pentru micii aliaţi precum România, cel mai probabil va oferi cel puţin aceleaşi garanţii ca şi până acum, însă, ajustând preţul în funcţie de contextul intern şi internaţional.

Greu de spus dacă Trump îşi iubeşte într-adevăr ţara aşa cum a afirmat de nenumărate ori. Mult mai observabil este însă faptul că îşi iubeşte propria legendă. De aceea, se poate presupune că ambiţiile sale politice nu se vor limita doar la un al doilea mandat. Narcisismul său nemăsurat este principalul indicator al faptului că îşi doreşte să rămână în istorie ca un mare preşedinte.

Şi mai greu de spus este în ce crede şi în ce nu crede dintre lucrurile pe care le-a afirmat pe parcursul campaniei.  Ceea ce a demonstrat însă este că poate fi foarte adaptabil în funcţie de interesele pe care le urmăreşte.

Principala îngrijorare legată de noul preşedinte al SUA ar trebui să fie aceea că acesta nu crede tocmai în obiectivul principal pentru care a fost votat – şi anume – înlocuirea establishmentului politic eşuat şi corupt cu unul în serviciul poporului american.  Dacă va sprijini sau chiar întări în interes personal sistemul împotriva căruia a promis să lupte,  va deveni un personaj mai periculos pentru SUA şi întreaga lume decât dacă ar duce la îndeplinire toate neroziile pe care le-a susţinut în campanie.

Dincolo de personajul vremelnic care o conduce, cele mai mari îngrijorări ar trebui să provină din vulnerabilităţile şi neajunsurile democraţiei americane. Depărtarea din ce în ce mai mare a politicului de cetăţeni, adâncirea faliilor din societatea americană, numeroasele probleme economice şi sociale care nu-şi găsesc rezolvarea, ameninţările de pe scena internaţională – la care s-ar adăuga mandatul unui preşedinte care să agraveze şi mai mult lucrurile – ar putea aduce aproape de colaps cea mai puternică democraţie a lumii.

Mai mult decât atât, aproape toate aceste vulnerabilităţi şi neajunsuri se regăsesc în cazul tuturor celorlalte democraţii de pe Glob, foarte multe dintre acestea neavând  mecanisme de protecţie la nivelul celor ale democraţiei americane. Prin modul în care a abordat aceste alegeri, Trump a deschis deja larg (şi) porţile extremismului în întreaga lume. Mai rămâne ca prin acţiunile sale în calitate de preşedinte să îi încurajeze sau întărâte şi mai mult pe toţi nebunii lumii, într-o renaştere a extremismului la nivel global. Acesta ar putea intra în istorie ca „efectul Trump”.

Este momentul ca omenirea să-şi scoată degetele din urechi. Dacă nu-şi va asuma sau nu va reveni la o serie de valori fundamentale, pornind de la respectul faţă de fiinţa umană, atunci viitorul ei va fi în pericol aşa cum nu a mai fost niciodată.

*

P.S. Dincolo de ce se întâmplă cu marile puteri ale lumii sau între acestea, statele mici precum România şi Moldova au puterea de a hotărî în privinţa propriului destin. În ciuda rezultatului alegerilor de ieri, cetăţenilor Moldovei nu li s-au închis porţile Europei Mari. Cât despre cetăţenii României, pe 11 decembrie avem şansa de a vota nu doar pentru o Românie liberă de corupţie, ci şi pentru o Europă mai puternică. În afara Europei nu ne aşteaptă nimic bun.

*

Acest text a apărut şi aici:

https://republica.ro/presedintele-trump-este-in-primul-rand-rezultatul-coruptiei-lacomiei-prostiei-si-ingamfarii-elitelor-care

Efectul Trump

Ştefan Cociodar

M-am născut la data de 30 iunie 1984. Uneori parcă nu îmi pare rău. Ajuns pe acestă lume, mi-am propus să nu fac umbră pământului degeaba. Mi se pare, în fiecare zi, un ţel ambiţios. Pentru început vă spun ceea ce unii dintre voi ştiţi deja, că mă ocup „cu politica”. Uneori îmi doresc să mă fi ocupat cu altceva, dar tocmai acestea sunt momentele în care îmi este mai clar că în politică trebuie să existe şi oameni ca mine. Îmi spun mereu că sunt ceea ce sunt fiindcă cineva trebuie să fie şi nu mă feresc să lupt pentru cauze pe care le ştiu de la început pierdute.

More Posts - Website

Lasă un comentariu