Nov
7
2016

România nu poate fi salvată de o mână de oameni

sanjuro„Sanjûrô este un ronin, un samurai care nu aparţine unui clan. În 1860, la sfârşitul shogunatului Tokugawa, acesta hoinăreşte prin Japonia, câştigându-şi existenţa de la o zi la alta. Ajuns într-un orăşel sărac, ruinat de lupta dintre două clanuri de bandiţi, acesta are de ales între a-şi continua drumul, a se alătura unuia dintre clanuri sau a lupta împotriva bandiţilor pentru a elibera oraşul.”

Cu aceste cuvinte am început, cu doi ani şi jumătate în urmă, fiecare primă întâlnire avută cu elevii câtorva colegii din Braşov, în cadrul unui proiect de cultură politică pe care l-am desfăşurat pe cont propriu. Le-am povestit tinerilor despre personajul principal al filmelor Yôjinbô(1961) şi Tsubaki Sanjûrô (1962) de Akira Kurosawa, în încercarea de a-i convinge să nu rămână indiferenţi la ceea ce se întâmplă în societatea în care trăiesc. Cu acelaşi scop scriu şi acest text.

Treizecideani (traducerea lui Sanjûrô) este un român. Îl poate chema Douăzecideani sau Şaptezecideani, nu contează. În 2016, trăieşte într-o ţară săracă şi înapoiată, ruinată de clanuri de bandiţi. Are de ales între a pleca într-o altă ţară, a trăi pentru tot restul vieţii sale ca o victimă, a se alătura unuia dintre clanuri sau a lupta împotriva bandiţilor pentru a se elibera şi a elibera ţara în care trăieşte.

Îmi este greu să îmi imaginez că mai există astăzi mulţi oameni în România care să se îndoiască de faptul că ţara aceasta s-a aflat în toţi aceşti ani de aşa-zisă democraţie pe mâna unor clanuri de bandiţi. Clanuri care uneori s-au luptat între ele pentru supremaţie, alteori, când şi-au simţit ameninţate interesele, şi-au dat mâna spre binele lor comun. Oriunde doi români discută politică, poţi afla câte ceva despre „hoţii din politică” şi despre „cum a fost furată această ţară”. În ciuda acestei conştientizări cvasiunanime, majoritatea locuitorilor acestei ţări par a fi cel puţin resemnaţi cu viaţa pe care sunt nevoiţi să o trăiască.

PSD, PNL, ALDE, PMP, PRU, UDMR – toate aceste partide au reprezentat şi reprezintă cumulul intereselor meschine ale acestor clanuri. Sunt aceiaşi indivizi sau cel puţin acelaşi tip de indivizi de 26 de ani încoace, combinaţi în vechi sau noi şerpării aflate într-o nesfârşită orgie. „Rechizitoriul” nu ar încăpea în Biblioteca Naţională, oricine a trăit în România în ultimele decenii ar putea contribui lejer cu zeci sau sute de pagini despre fărădelegile comise.

Doi colegi „contributori”, Sebastian Burduja şi Alin Iliescu, au explicat foarte bine într-un text publicat zilele trecute cum partidele menţionate mai sus iau şi cu ocazia acestor alegeri votanţii drept proşti, inserând şmechereşte în liste electorale câteva nume respectabile, doar pentru a ascunde în spatele acestora puzderia de personaje dezagreabile. Au explicat, de asemenea, cum aceste alegeri au fost în mare parte „rezolvate” prin revizuirea legii electorale în aşa fel încât să servească cât mai bine intereselor de partid. Florin Negruţiu a scris despre pomana electorală, tradiţionala flegmă pe faţa oamenilor oneşti care au muncit şi muncesc în această ţară. Toate acestea procedează un Parlament şi mai odios decât cel pe care România îl are astăzi. Unul în care, va trebui să mă credeţi pe cuvânt deocamdată, multe dintre personajele noi, aparţinând în mare parte generaţiei mele, ne vor face să ne fie dor de Oprea sau Hrebenciuc.

Nu mă număr printre cei care îşi doresc ca anumite personaje politice „să crape” din punct de vedere fizic. Însă îmi doresc foarte mult să văd partidele şi politicienii care au ţinut ţara aceasta în întuneric pe parcursul întregii mele vieţi crăpând din punct de vedere politic. DNA şi celelalte instituţii similare ale statului au rolul de a combate corupţia din punct de vedere juridic. Din punct de vedere politic, combaterea corupţiei nu poate aparţine altcuiva decât cetăţenilor. De aceea, trecând peste orice i-ar putea separa, oamenii cinstiţi din această ţară trebuie să aibă ca principal obiectiv înlăturarea definitivă a acestor clanuri de bandiţi de la putere. Până când acest lucru se va întâmpla, România nu va avea viitor. Nu va fi mai bine în spitale, nu va fi mai bine în şcoli, statul nu-şi va trata altfel cetăţenii, nu vor exista condiţii de muncă mai bune decât acum, nu va exista infrastructură mai bună, România nu va face faţă problemelor interne şi ameninţărilor externe, pe scurt – nu se va trăi mai bine în această ţară.

De fiecare dată când port o astfel de discuţie cu cineva, mă întreabă ce se poate face.

Putem să nu mai votăm aceste partide. Continuând a alege între ele cu iluzia că unul ar fi mai puţin murdar decât celelalte nu ne va duce într-o situaţie diferită de cea în care ne aflăm astăzi.

Fiecare dintre noi poate contribui la procesul de educare politică, fără de care nu putem avea nicio speranţă de mai bine. Stă în puterea fiecăruia a vorbi cu cei apropiaţi – părinţi, bunici, prieteni, colegi – explicându-le de ce aceste grupuri nu trebuie să mai ajungă la putere. E un proces anevoios, dar în timp şi cu suficientă răbdare, din ce în ce mai mulţi oameni vor înţelege şi nu-i vor mai gira politic aceeaşi indivizi corupţi.

Dacă vrem să scăpăm de ei, trebuie să mergem la vot! Nu doar la finalul acestui an, de fiecare dată. Aşa cum sunt ele, atât cât poate oferi România, alternative există iar oferta are tot potenţialul de a se îmbunătăţi în viitor. USR, alte formaţiuni noi sau independenţi, lăsându-i la o parte pe extremişti, printre aceştia există politicieni necompromişi care merită şansa de a demonstra ce pot să facă.

Mă aştept ca, după ce am scris aceste cuvinte, să se găsească persoane care să mă acuze: „Aha, deci asta faci de fapt, propagandă ascunsă pentru USR!” Ei bine, nu am nicio dorinţă să fac, principalul argument fiind acela că nu m-au convins nici pe mine. A vota USR doar pentru a le lua bandiţilor consacraţi fotoliul de sub fund nu este sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru nimeni o condiţie suficientă. Noii politicieni mai au o lună pentru a demonstra că sunt mai mult decât răul cel mai mic, că sunt cu adevărat o alternativă.

Nu pot garanta că USR nu este şi, mai ales, că nu se va transforma la rândul său într-un clan de bandiţi. Însă, în timp ce în cazul USR nu poate fi exclusă în totalitate posibilitatea, în cazul partidelor menţionate mai sus există certitudinea.

Cei care până în 11 decembrie nu vor identifica pe nimeni care să îi reprezinte în Parlament, pot lua cu ei un pix, desena pe prima foaie goală un chenar, scrie în interior „Niciunul” şi să aplice ştampila peste. De acord, votul de protest nu rezolvă nicidecum problema, dar măcar astfel, până când noi alternative politice vor apărea la orizont, până când legea electorală va fi din nou amendată (dacă nu se poate altfel atunci sub presiunea străzii, servind de această dată interesele cetăţenilor), am avea un anumit tip de evidenţă şi, poate, un punct de plecare pentru cei care încă ezită să se implice în politică.

Afirm cu fiecare ocazie, drepturile şi îndatoririle cetăţenilor trăitori în democraţie nu încep şi nu se termină cu actul de a vota. Atunci când se rezumă doar la atât sau nici măcar la atât, foarte curând acei cetăţeni nu vor mai trăi în libertate. Petiţionarea, urmărirea îndeaproape a activităţii aleşilor, protestul se numără printre instrumentele democratice pe care oamenii le au la îndemână pentru a-şi apăra drepturile. Un mandat parlamentar sau de orice alt fel nu trebuie să ţină obligatoriu 4 ani. Cetăţenii pot solicita demisii şi alegeri anticipate atunci când politicienii calcă în picioare încrederea care le-a fost acordată. O sută de mii de oameni în stradă uniţi în spatele unei idei pot schimba destinul unei ţări.

România nu poate fi salvată de unul sau de o mână de indivizi, la fel cum nu poate fi nici dusă în prăpastie de unul sau de o mână de indivizi. Viitorul acestei ţări se află în mâinile fiecăruia dintre cetăţenii săi.

*

Acest text a apărut şi aici:

https://republica.ro/romania-nu-poate-fi-salvata-de-o-mana-de-oameni

România nu poate fi salvată de o mână de oameni

 

Ştefan Cociodar

M-am născut la data de 30 iunie 1984. Uneori parcă nu îmi pare rău. Ajuns pe acestă lume, mi-am propus să nu fac umbră pământului degeaba. Mi se pare, în fiecare zi, un ţel ambiţios. Pentru început vă spun ceea ce unii dintre voi ştiţi deja, că mă ocup „cu politica”. Uneori îmi doresc să mă fi ocupat cu altceva, dar tocmai acestea sunt momentele în care îmi este mai clar că în politică trebuie să existe şi oameni ca mine. Îmi spun mereu că sunt ceea ce sunt fiindcă cineva trebuie să fie şi nu mă feresc să lupt pentru cauze pe care le ştiu de la început pierdute.

More Posts - Website

Lasă un comentariu