Dec
11
2016

Ce alegem? Continuarea luptei împotriva corupţiei sau delirul ultranaţionalist al celor corupţi?

spectrul-politic-modificatAm scris primul meu text în care îndemnam cetăţenii să meargă la vot în 2004, în Adevărul de Cluj, pe vremea când eram student şi colaborator al acestui ziar. Nu-mi face plăcere să scriu astfel de articole din cel puţin două motive: În primul rând, pentru că am senzaţia de inutilitate.

Cel mai probabil, cei care nu intenţionează să voteze nu vor fi interesaţi nici de a citi astfel de texte. În al doilea rând, pentru că nu intenţionez să fac parte din corul de propagandişti al vreunui partid şi nu vreau nici să fiu confundat cu aceştia.

De când am drept de vot, nu am absentat niciodată de la urne. A vota face parte dintre acele drepturi şi obligaţii fundamentale pe care le are un cetăţean. Poate că a spune că votul este esenţial democraţiei nu este suficient. Votul este esenţial libertăţii.

Principalul gând cu care voi merge (şi) duminica aceasta la urne este acela că trebuie să acord votul meu luptei împotriva corupţiei. Partidele care s-au manifestat făţiş apărând corupţia s-au autoexclus din start din opţiunile mele de vot. Nu mă pot lăsa păcălit nici de cele care şi-au însuşit înainte de alegeri un astfel de mesaj, nu am creier de găină pentru a nu înţelege sau a uita modul în care s-au comportat în anii precedenţi. În plus, ştiu să citesc încă din perioada grădiniţei, e suficient să arunc o privire peste numele din buletinul de vot pentru a şti ce mi se oferă.

Cel de-al doilea gând cu care merg este acela de a-i vota pe cei mai apropiaţi de mine în privinţa valorilor în care cred. Pot trece până într-un anumit punct peste diferenţe ideologice, nu voi pune însă în nicio situaţie ştampila pe un partid cu un discurs extremist. Am scris despre acest lucru pe larg în articolul meu precedent.

La fel ca mulţi alţi români, pe parcursul timpului am votat ceea ce am considerat a fi răul cel mai mic. Păstrând speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi, o voi face ori de câte ori este necesar.

Spre deosebire de cei care nu intenţionează să se prezinte la urne, îi înţeleg pe cei care se gândesc să dea un vot de protest. Am atins acest subiect şi într-un articol publicat acum o lună, la debutul campaniei. Nu doar candidatul, ci şi votantul poartă responsabilitatea votului dat.

Votul de protest este cu siguranţă mai util decât a nu vota. Când nu te prezinţi la urne, mesajul tău pentru politicieni este „nu mă interesează, faceţi ce vreţi”. Nevotând, pentru politicianul lipsit de scrupule, nu exişti. Votul de protest transmite un altfel de mesaj: „mă interesează ce se întâmplă, ştiu ce se întâmplă, dar nu îmi meritaţi niciunul votul.”

E adevărat, tipul acesta de vot nu este delimitat prin lege de votul nul în urma unei erori. Legea se poate însă dezbate şi amenda dacă există voinţa publică necesară. Chiar şi în condiţiile date, un procent ieşit din comun de voturi nule poate da un anumit tip de mesaj societăţii şi politicului. Pornind de la el, un partid politic receptiv, care are sau lucrează cu profesionişti, îşi poate ajusta în viitor mesajul, poate aduce schimbări la nivel de leadership, în selecţia candidaţilor etc.

Marea întrebare pentru cei care se gândesc la a vota în acest fel este: E înţelept un asemenea vot în situaţia în care se află astăzi România?

Rezumată în doar câteva cuvinte, această campanie poate fi descrisă astfel: continuarea luptei împotriva corupţiei versus delirul ultranaţionalist al celor corupţi. Cei care nu vor să asiste la victoria corupţiei şi a naţionalismului extremist nu îşi permit luxul de a da voturi nule, la fel cum nu îşi permit nici să absenteze de la vot.

Unul dintre principalele motive pentru care discursul extremist a fost atât de pregnant în această perioadă este absenţa culturii politice în rândul românilor, temă care apare obsesiv în articolele mele. Cu cât nivelul de cultură politică este mai mic, cu atât extremismul va prinde mai uşor. Cei mai abili dintre politicienii corupţi sunt foarte conştienţi de acest lucru şi s-au folosit de el atât cât au putut.

Deşi nu am date sociologice la îndemână, pot afirma fără a-mi fi teamă că greşesc – numărul celor care au cel puţin cunoştinţe elementare despre ideologiile politice este extrem de scăzut chiar şi în rândul românilor cu studii superioare. Acest fapt explică nu doar uşurinţa cu care unele partide propagă mesaje extremiste, ci şi vraiştea ideologică din rândul acestora. Să nu uităm faptul că partide majore româneşti şi-au schimbat în anii trecuţi fără dureri de cap uneori radical ideologia. Alianţele sau fuziunile greu de explicat ideologic au fost şi ele prezentate ca fiind ceva firesc. În ciuda acestui fapt, partidele în culpă nu doar că nu au fost sancţionate de către electorat, ba în anumite cazuri au fost chiar răsplătite cu şi mai multe voturi.

Cameleonice şi iubitoare de traseişti, partidele româneşti sunt grupări foarte pestriţe ideologic. În acelaşi partid pot coexista fără mari probleme conservatori, creştin-democraţi, liberali, socialişti, republicani şi monarhişti, democraţi şi neofascişti. Dacă aruncaţi o privire pe afişele şi panourile stradale, peste pliantele primite în poştă sau pe paginile de Facebook ale politicienilor, veţi observa candidaţi „de stânga” care propun măsuri specifice dreptei economice şi candidaţi „de dreapta” care propun măsuri specifice stângii economice. Orice este permis, atât timp când votantul poate fi păcălit. Dacă alegătorii ar cunoaşte măcar informaţii de bază despre ideologii, ar putea detecta cu uşurinţă puzderia de habarnamişti, impostori, populişti, demagogi şi extremişti.

Ideologiile politice sunt cel puţin la fel de relevante astăzi cum au fost întotdeauna. Ele pornesc de la asumpţii fundamentale despre natura umană şi societate şi îndeplinesc 4 funcţii esenţiale: evaluează ceea se întâmplă în societate, oferă o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă, ajută la poziţionarea într-un anumit fel faţă de ceea ce se întâmplă şi trasează o cale de acţiune politică stabilind ceea ce se poate şi ceea ce trebuie să se facă. În absenţa unei ideologii bine definită, nu se poate concepe un program politic coerent, iar în absenţa unui program coerent o ţară nu poate fi bine guvernată.

Graficul publicat împreună cu acest articol înfăţişează o interpretare a spectrului politic. Îmi aparţine, nu este perfect, l-am creat cu ceva vreme în urmă pentru a-l utiliza în cadrul unui proiect educaţional. Axa stânga-dreapta oferă o imagine unidimensională a ideologiilor, una prin intermediul căreia se poate înţelege foarte puţin despre acestea. Scopul introducerii celei de-a doua axe, în cazul de faţă axa autoritarism – libertarianism, este acela de a oferi o imagine mai clară. De exemplu, poate scoate în evidenţă diferenţe semnificative între ideologii care pe axa stânga-dreapta par apropiate. Cele două axe pot fi substituite cu altele, de pildă axa autoritarism – libertarianism poate fi înlocuită cu social conservator – social liberal, aşa cum apare în busola politică realizată cu ocazia fiecărui rând de alegeri de către colegii mei din Cluj.

Graficul realizat de mine şi busola colegilor pot fi puncte de plecare în a observa discrepanţele dintre identităţile asumate ale partidelor şi discursul lor electoral. Busola este concepută pentru a-i ajuta pe cei care răspund la întrebări să îşi stabilească poziţia vizavi de cea a partidelor în spectrul politic. Astfel de instrumente au numeroase limitări şi trebuie luate ca atare.

Cel mai probabil, viitorul ne va obliga să vorbim mult mai mult despre ideologii. Până atunci, sper că informaţia de mai sus vă va fi folositoare în cazul acestor alegeri. Dincolo de poziţia dumneavoastră faţă de corupţie, este important să ţineţi cont şi de valorile pe care le aveţi sau nu în comun cu partidul cu care intenţionaţi să votaţi. Sper eu, nu unul extremist.

P.S. Scriind acest text, am realizat cât de puţin s-a vorbit şi cu ocazia acestor alegeri despre candidaţii independenţi. Aceştia sunt nedreptăţiţi atât în legea electorală, cât şi de către media şi chiar de către alegători. Este foarte posibil ca unii dintre ei să merite a fi votaţi.

*

Acest text a fost publicat şi aici:

https://republica.ro/ce-alegem-continuarea-luptei-impotriva-coruptiei-sau-delirul-ultranationalist-al-celor-corupti

Ce alegem? Continuarea luptei împotriva corupţiei sau delirul ultranaţionalist al celor corupţi?

Ştefan Cociodar

M-am născut la data de 30 iunie 1984. Uneori parcă nu îmi pare rău. Ajuns pe acestă lume, mi-am propus să nu fac umbră pământului degeaba. Mi se pare, în fiecare zi, un ţel ambiţios. Pentru început vă spun ceea ce unii dintre voi ştiţi deja, că mă ocup „cu politica”. Uneori îmi doresc să mă fi ocupat cu altceva, dar tocmai acestea sunt momentele în care îmi este mai clar că în politică trebuie să existe şi oameni ca mine. Îmi spun mereu că sunt ceea ce sunt fiindcă cineva trebuie să fie şi nu mă feresc să lupt pentru cauze pe care le ştiu de la început pierdute.

More Posts - Website

Lasă un comentariu