Dec
10
2016

„Străinii ticăloşi împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român”. Ideile fasciste din campania electorală românească

Italian dictactor Benito Mussolini (1883 - 1945) saluting during a public address. (Photo by Keystone/Getty Images)

Italian dictator Benito Mussolini (1883 – 1945) saluting during a public address. (Photo by Keystone/Getty Images)

În facultate am avut un coleg înalt, subţire, cu o figură întunecată de cioclu. Nu era sociabil şi avea rareori intervenţii la cursuri şi seminarii. Într-o zi, am plecat concomitent spre casă şi am intrat în vorbă. Nu-mi aduc bine aminte cum, dar am ajuns foarte repede la o discuţie despre unguri şi ţigani. Am fost mereu relaxat în discuţii pe astfel de teme, în anumite situaţii, precum cea pe care o istorisesc, prea relaxat, astfel că i-am spus un banc. La gluma mea a răspuns foarte serios, explicându-mi ce crede că ar trebui făcut cu maghiarii şi romii din ţară. Omul nu ştia de glumă.

Naţionalismul – credinţa conform căreia oamenii lumii se împart în grupuri distincte numite naţiuni – a fost de la apariţia sa la sfârşitul secolului XVIII o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, a condus la formarea şi apoi la independenţa a numeroase naţiuni printre care şi cea română. Pe de altă parte, a contribuit decisiv la războaie soldate cu un număr inimaginabil de victime, culminând cu rolul său decisiv în cazul celor două conflagraţii mondiale. În post-globalizare, o cantitate moderată de naţionalism este benefică, îndeosebi pentru prezervarea identităţii şi a valorilor specifice oricărei naţiuni.

Marea problemă a naţionalismului este că se îmbină foarte uşor cu frica şi ura. Atunci când se amestecă împreună cu frica sau ura faţă de străini devine naţionalism xenofob. Când se combină cu teama sau duşmănia faţă de alte naţiuni sau popoare devine naţionalism şovin. Când xenofobia şi şovinismul ating niveluri suficient de ridicate, atunci dau naştere la nenorociri fără egal.

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în această perioadă în cazul altor state de pe mapamond, în România, la prima vedere, naţionalismul extremist nu pare a fi o ameninţare iminentă. Fără a aprofunda, pot fi identificate cel puţin două motive pentru care nu a luat amploare:

Primul dintre acestea ţine de faptul că nu există o grupare şi mai ales un lider politic care să exploateze la cote înalte potenţialul unui astfel de discurs.

Cel de-al doilea ţine de faptul că în România s-a reuşit performanţa de a decredibiliza orice, până şi naţionalismul extremist.  Cine a urmărit cu atenţie scena politică a ultimilor ani a putut observa că până şi extremiştii autohtoni, poate cu excepţia câtorva ţicniţi veritabili, sunt nişte impostori.

La o analiză mai atentă însă, se poate observa că se întâmplă totuşi ceva pe scena politică românească cel puţin la nivel discursiv, atât în cazul partidelor mici, cât şi în cazul partidelor mari. Pe felia de tort electoral alocată naţionalismului, cu discursuri variind de la moderat la extremist, se bat în primul rând partidele aflate în jurul pragului de 5% necesar intrării în Parlament: ALDE-ul lui Călin Popescu-Tăriceanu care a înglobat PC-ul „profesorului” Dan Voiculescu, PMP-ul lui Traian Băsescu care a absorbit partidul „interesului naţional” UNPR al lui Gabriel Oprea, ANR – adică Marian Munteanu şi moaştele dezgropate de un avocat a ceea ce a fost cândva PNŢCD  şi, distingându-se prin discursul de hazna, PRU sau ceea ce are PSD în fundul curţii.

De asemenea, naţionalismul apare frecvent ca temă la PNL şi PSD, începând cu uzul de ie patriotică, adesea brodată industrial, de exemplu în India. Deşi la nivel de partid cele două au avut grijă să se ferească de a-şi asuma mesaje extremiste (de exemplu PSD s-a folosit de PRU şi de media de partid în acest scop), ambele abundă de indivizi posesori ai unui discurs uşor caracterizabil ca fiind de extremă.

Dacă ar fi vorba doar despre naţionalism, fie el unul cu nuanţe extremiste, poate că nu ar fi un motiv major de îngrijorare. Dar este mai mult decât atât. Dacă punem cap la cap o serie de mesaje care predomină în discursul politicienilor români şi în media aservită partidelor, putem observa că din cumulul lor reiese o anumită ideologie. Iată-le rezumate şi interpretate pe cele care mi s-au părut a fi cele mai revelatoare:

Ameninţarea străinilor ticăloşi şi a trădătorilor supuşi acestora. Acest tip de mesaj are ca punct istoric de pornire „nu ne vindem ţara” şi este folosit în mod deosebit de politicienii care au dat cu capul de lege. Sună cam aşa: Străinii ticăloşi împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român. Nu se ştie cu precizie ce vor, dar cu siguranţă este foarte rău. Probabil că vor tot, tot ce a mai rămas. Cel mai recent exemplu: evreul ungur miliardar Soros şi fiul nelegitim al acestuia făcut cu o unguroaică, pe numele său Dacian Julien Cioloş.

Inamicul istoric extern. În principal ruşii. Se ştie, fiarele Pământului. Şi musulmanii, aşijderea. Maghiarii care ne înjunghie ba prin faţă, ba pe la spate împreună cu ruşii. În şoaptă – evreii, fireşte. Americanii şi alţi vestici, care ţin România la rang de colonie şi complotează pentru arestarea liderilor politici patrioţi şi cinstiţi.

Inamicul intern. Cei care dezbină naţiunea. Pe de o parte, agenţii lui Soros infiltraţi în politică, media, societatea civilă. Pe de altă parte, „grupări organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate” care nu se supun voinţei de natură divină a politicienilor. Golanii acestor vremuri, „tinerii frumoşi şi  liberi”, expresie care în orice scop ar fi folosită enervează pe toată lumea.

Poziţia privilegiată a bisericii.  România se numără printre puţinele locuri din lume unde nu  doar dreapta politică este foarte habotnică, ci şi stângă. De fapt, între ele este o veşnică întrecere în făcut cruci şi pupat moaşte. Nimeni nu trebuie să atenteze la drepturile şi interesele bisericii, care sunt sfinte, limitate doar de Dumnezeu. Biserica trebuie să primească mulţi, mulţi bani, fiindcă Dumnezeu are şi El nevoile Sale, iar raiul presupune multe cheltuieli. La schimb, preotul îţi spune cu cine trebuie să votezi ca să-ţi fie bine pe Pământ şi după.

Fundamentalism creştin în detrimentul umanismului secular. Nu vrem diversitate, vrem… uniformitate. Sau uniformizare. Nu vrem. Homosexualii sunt suboameni, nu trebuie să aibă drepturi. Dacă vor căpăta, ne vor invada precum creaturile acelea din Lord of the Rings. Cei care nu au familie nu sunt apţi pentru a conduce. Cei care nu cred în ce credem noi, mai devreme sau mai târziu, se vor duce dracului.

Rasismul. Noi albii creştini contra „arăboilor” terorişti, necivilizaţi, nespălaţi, inferiori oricum i-ai privi. Nu trebuie primiţi în Europa, în niciun caz în România, pentru că sunt un pericol, sunt duşmanul. Nu are importanţă că mor copii la porţile Europei,  nu e treaba noastră. Avem destule probleme la noi în ţară. De exemplu arabii autohtoni – ţiganii – care vin tot de acolo de undeva. Şi aceştia ar trebui împachetaţi şi trimişi înapoi de unde au venit.

Cultul tradiţiei şi refuzul modernităţii.  Orice femeie politician trebuie să aibă cel puţin o ie în garderobă. Şi un batic. Ar putea apărea şi în protecţia muncii pentru politicieni, la secţiunea uniforme obligatorii. Despre tradiţii nu trebuie să ştii mare lucru: mămăligă, sarmale, mici, toate sunt specialităţi dacice. Religie, superstiţie, zodiac, vrăjitorie merg bine împreună, sunt de la străbuni. Important e să ştie electoratul că eşti român neaoş sau româncă sadea, iar acesta nu este format din cunoscători fini precum Leşe. Progresul cultural şi, adesea, ştiinţa, pot fi trecute cu vederea. În plus, provin de la Occidentul destrăbălat şi decadent. Atât timp cât nu implică limuzinele germane şi telefoanele inteligente, care nu pot lipsi niciunui politician oricât ar fi de negerman sau de neinteligent.

Glorificarea naţiunii. Românii noştri sunt deştepţi fără egal, au făcut şi au dres, au inventat tot, sunt cei mai mari scriitori, cei mai mari sportivi. Uite ce a făcut cutare în America şi cutare în Franţa. Acasă n-au prea făcut, dar nu fiindcă nu i-am lăsat noi, alţii le-au pus piedici. Avem un trecut glorios, toţi ştim cât de tare i-au bătut Ştefan şi Mihai pe turci pe la 1800. Părem noi inferiori pe ici pe colo, dar ne prefacem, istoria a dovedit că suntem superiori.

Dispreţ faţă de idealurile democratice. Zi de zi, la televizor,  vă spunem adevărul şi în niciun caz nu facem propagandă şi manipulare. Sorosiştii fac! Nu dăm mită electorală, ci ajutor pentru cei nevoiaşi. Şi oricum, nu dăm doar noi, dau şi ceilalţi pentru că aşa e creştineşte. Nu plimbăm votanţii cu autocarele partidului în ziua alegerilor, asigurăm doar transport public gratuit. Nu vă faceţi griji, maşinăria noastră este mai eficientă decât maşinăria celorlalţi.

Cultivarea fricii.  Unul dintre mesajele preferate ale politicianului corupt alături de ameninţarea străinilor. Dacă ai dubii în privinţa unui politician, după ce rosteşte cuvintele „în ţară domneşte frica”,  poţi avea certitudinea că e corupt. Instituţiile statului în frunte cu DNA sunt instrumente de persecuţie şi chiar tortură. Dacă nu se tem încă,  românii ar trebui să se teamă. Dacă le este frică, atunci să voteze partidul nostru. Partidul nostru le poate înlătura orice frică.

Apărarea corupţiei.  Politicianul se adresează cetăţeanului presupunând că privirea acestuia  este la fel de ageră precum a unei cârtiţe care s-a uitat în soare.  „Nu suntem toţi neam de hoţi!”  „Dacă suntem toţi corupţi, nimeni nu e!” În Parlament nu se apără unii pe ceilalţi, este apărată democraţia de justiţie.

Superioritatea politicianului asupra omului de rând. În democraţie suntem toţi egali în drepturi. Numai că soarta ne-a împărţit în două. Politicieni şi p… popor. Politicienii au imunitate şi privilegii. Poporul are p… politicieni.

Apelul la frustrările cetăţenilor. Ei vă taie salariile! Noi nu, noi vi le creştem, aşa cum vi le-am crescut şi în trecut. Cum adică nu vă amintiţi?

Folosirea forţei. În Parlament există un deputat  pe nume Eugen Nicolicea (PSD) care a depus de curând un proiect de lege prin intermediul căruia ar urma să se înfiinţeze, spune eminenţa sa pe model american şi francez,  Garda Naţională a României, structură de tip militar care va funcţiona sub controlul Parlamentului. La nivel de partid, deschizător de drumuri, PRU a înfiinţat „Patrula lui Vlad Ţepeş”, faza incipientă a falangei Reich-ului celor o mie de ani de hoţie. Poate că aţi râs, însă poate fi foarte dificil să râzi în timp ce mănânci bătaie.

Nu ştiu dacă v-am amuzat sau nu. Eu mă recunosc vinovat, am râs uneori pe parcursul campaniei deşi poate nu trebuia să râd. Nu trebuia să râd pentru că toate elementele de mai sus compun o ideologie care se numeşte fascism. Fie că aţi observat, fie că nu, politica românească duhneşte de aberaţii precum cele de mai sus. De acord, o parte dintre ele pot fi puse pe seama populismului de doi lei, a demagogiei sau prostiei.  Da, poate că pe alocuri am forţat nota pentru a face textul mai citibil. Însă, fără nici un dubiu, există potenţialul politic şi apetenţă în rândul populaţiei pentru fascism. Lipsesc, deocamdată, doar politicienii care să nu ştie de glumă.

Am vorbit în acest text despre naţionalism, ultranaţionalism şi fascism fără a aduce în discuţie noţiunea de patriotism. În încheiere, vreau să explic de ce, pornind de la o întrebare: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi patriot?

Să te mândreşti cu reuşitele altora, cu o istorie în parte adevărată, în parte omisivă sau mincinoasă, cu mitul inferiorităţii superioare a poporului român? Să-i urăşti pe conaţionalii de alte etnii sau pe străinii de care poate ne leagă mai multe rele decât bune?

Pentru mine patriotismul înseamnă a trata avuţia publică, patrimoniul naţional, ceea ce ne aparţine nouă tuturor românilor, cu aceeaşi grijă cu care ne tratăm bunurile personale. Mai mult decât atât, mult mai mult decât atât, pentru mine a fi patriot înseamnă a-ţi iubi cu bune şi cu rele compatrioţii.

La ce politician aţi observat dumneavoastră, începând cu preşedinţii Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis şi  toţi prim-miniştrii pe care i-a avut România din 1990 încoace patriotism conform interpretării de mai sus?

Să-i lăsăm la o parte pe politicieni. La cât de multă ură există între români, lipsă de respect şi delăsare putem pronunţa „patriotism” fără a ne fi măcar puţin ruşine? Eu, nu.

 

*

Acest text a fost publicat şi aici:

https://republica.ro/zstrainii-ticalosi-impreuna-cu-romanii-tradatori-uneltesc-impotriva-poporului-roman-ideile-fasciste-din

„Străinii ticăloşi împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român”. Ideile fasciste din campania electorală românească

Ştefan Cociodar

M-am născut la data de 30 iunie 1984. Uneori parcă nu îmi pare rău. Ajuns pe acestă lume, mi-am propus să nu fac umbră pământului degeaba. Mi se pare, în fiecare zi, un ţel ambiţios. Pentru început vă spun ceea ce unii dintre voi ştiţi deja, că mă ocup „cu politica”. Uneori îmi doresc să mă fi ocupat cu altceva, dar tocmai acestea sunt momentele în care îmi este mai clar că în politică trebuie să existe şi oameni ca mine. Îmi spun mereu că sunt ceea ce sunt fiindcă cineva trebuie să fie şi nu mă feresc să lupt pentru cauze pe care le ştiu de la început pierdute.

More Posts - Website

Lasă un comentariu